CONSTITUTIA
ROMANIEI
1991
TITLUL I
PRINCIPII GENERALE
Art. 1 - Statul Român
(1) România este stat national, suveran si independent,
unitar si indivizibil.
(2) Forma de guvernamant a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic si social, in
care demnitatea omului, drepturile si libertatile omului , libera dezvoltare a
personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori
supreme si sunt garantate.
Art. 2 - Suveranitatea
(1) Suveranitatea nationala apartine poporului român,
care o exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum.
(2) Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita
suveranitatea in numele poporului.
Art. 3 - Teritoriul
(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele tarii sunt consfintite prin lege organica, cu
respectarea principiilor si a celorlalte norme general admise ale dreptului
international.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, in comune,
orase si judete. In conditiile legii, unele orase sunt declarate
municipii.
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi stramutate sau colonizate
populatii straine.
Art. 4 - Unitatea poporului si
egalitatea intre cetateni
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român.
(2) România este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor
sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica,de limba, de
religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine
sociala.
Art. 5 - Cetatenia
(1) Cetatenia româna se dobândeste, se pastreaza sau se pierde in
conditiile prevazute de legea organica.
(2) Cetatenia româna nu poate fi retrasa aceluia care a dobândit-o prin
nastere.
Art. 6 - Dreptul la identitate
(1) Statul recunoaste si garanteaza persoanelor apartinând minoritatilor
nationale dreptul la pastrarea, la dezvoltarea si la exprimarea identitatii lor
etnice, culturale, lingvistice si religioase.
(2) Masurile de protectie luate de stat pentru pastrarea, dezvoltarea si
exprimarea persoanelor apartinând minoritatilor nationale trebuie sa fie
conforme cu principiile de egalitate si de nediscriminare in raport cu ceilalti
cetateni români.
Art. 7 - Românii din strainatate
Statul sprijina intarirea legaturilor cu românii din afara frontierelor tarii
si actioneaza pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii lor
etnice, culturale, lingvistice si religioase, cu respectarea legilor statului
ai carui cetateni sunt.
Art. 8 - Pluralismul si partidele
politice
(1) Pluralismul in societatea româneasca este o conditie si o garantie a
democratiei constitutionale.
(2) Partidele politice se constituie si isi desfasoara activitatea in
conditiile legii. Ele contribuie la definirea si la exprimarea vointei politice
a cetatenilor, respectând suveranitatea nationala, integritatea teritoriala,
ordinea de drept si principiile democratiei.
Art. 9 - Sindicatele
Sindicatele se constituie si isi desfesoara activitatea potrivit cu statutele
lor, in conditiile legii. Ele contribuie la apararea drepturilor si la promovarea
intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor.
Art. 10 - Relatii internationale
România intretine si dezvolta relatii pasnice cu toate statele si, in acest
cadru, relatii de buna vecinatate, intemeiate pe principiile si pe celelalte
norme general admise ale dreptului international.
Art. 11 - Dreptul international si
dreptul intern
(1) Statul român se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta
obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul
intern.
Art. 12 - Simboluri nationale
(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt asezate vertical, in ordinea
urmatoare incepând de la lance: albastru, galben, rosu.
(2) Ziua nationala a României este 1 Decembrie.
(3) Imnul national al României este "Desteapta-te române".
(4) Stema tarii si sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
Art. 13 - Limba oficiala
In România, limba oficiala este limba româna.
Art. 14 - Capitala
Capitala României este municipiul Bucuresti.
TITLUL II
DREPTURILE, LIBERTATILE SI INDATORIRILE FUNDAMENTALE
CAPITOLUL I
DISPOZITII COMUNE
Art. 15 - Universalitatea
(1) Cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin
Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile.
Art. 16 - Egalitatea in drepturi
(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara
privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de
persoanele care au numai cetatenia româna si domiciuliul in tara.
Art. 17 - Cetatenii români in strainatate
Cetatenii români se bucura in strainatate de protectia statului român si
trebuie sa-si indeplineasca obligatiile, cu exceptia acelora care nu sunt
compatibile cu absenta lor din tara.
Art. 18 - Cetatenii straini si
apatrizii
(1) Cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in România se bucura de
protectia generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si de
alte legi.
(2) Dreptul la azil se acorda si se retrage in conditiile legii, cu respectarea
tratatelor si a conventiilor internationale la care România este parte.
Art. 19 - Extradarea si expulzarea
(1) Cetateanul român nu poate fi extradat sau expulzat din România.
(2) Cetatenii straini si apatrizii pot fi extradati numai in baza unei
conventii internationale sau in conditii de reciprocitate.
(3) Expulzarea sau extradarea se hotaraste de justitie.
Art. 20 - Tratatele internationale
privind drepturile omului
(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor
vor fi interpretate si aplicate in corcondanta cu Declararia Universala a
Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care România este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile
interne, au prioritate reglementarile internationale.
Art. 21 - Accesul liber la justitie
(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a
libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
CAPITOLUL II
DREPTURILE SI LIBERTATILE FUNDAMENTALE
Art. 22 - Dreptul la viata si la
integritate fizica si psihica
(1) Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale
persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de
tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisa.
Art. 23 - Libertatea individuala
(1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.
(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai
in cazurile si cu procedura prevazute de lege.
(3) Retinerea nu poate depasi 24 de ore.
(4) Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata
de cel mult 3 zile. Asupra legalitatii mandatului, arestatul se poate plânge
judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarâre motivata.
Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata.
(5) Celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta, in limba pe
care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in cel
mai scurt termen; invinuirea se aduce la cunostinta numai in prezenta unui
avocat, ales sau numit din oficiu.
(6) Eliberarea celui retinut sau arestat este obligatorie, daca motivele
acestor masuri au disparut.
(7) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate
provizorie, sub control financiar sau pe cautiune.
(8) Pâna la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare,
persoana este considerata nevinovata.
(9) Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decât in conditiile si
in temeiul legii.
Art. 24 - Dreptul la aparare
(1) Dreptul la aparare este garantat.
(2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat,
ales sau numit din oficiu.
Art. 25 - Libera circulatie
(1) Dreptul la libera circulatie, in tara si in strainatate este garantat.
Legea stabileste conditiile exercitarii acestui drept.
(2) Fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau
resedinte in orice localitate din tara, de a emigra, precum si de a reveni in
tara.
Art. 26 - Viata intima familiala si
privata
(1) Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.
(2) Persoana fizica are dreptul sa
dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea
publica sau bunele moravuri.
Art. 27 Inviolabilitatea domiciliului
(1) Domiciliul si resedinta sunt
inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramâne in domiciliul ori in resedinta
unei persoane fara invoirea acesteia.
(2) La prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege in urmatoarele
situatii:
a) pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarâri judecatoresti;
b) pentru inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau
bunurile unei persoane;
c) pentru apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice;
d) pentru prevenirea raspândirii unei epidemii.
(3) Perchezitiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat si pot fi efectuate
numai in formele prevazute e lege.
(4) Perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, afara de cazul delictului
flagrant.
Art. 28 - Secretul corespondentei
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al
convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este
inviolabil.
Art. 29 - Libertatea constiintei
(1) Libertatea gândirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor
religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans
sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare
convingerilor sale.
(2) Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit
de toleranta si de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit statutelor
proprii, in conditiile legii.
(4) In relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau
actiuni de invrajbire religioasa.
(5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul
acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale,
in penitenciare, in azile si in orfelinate.
(6) Parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor
convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine.
Art. 30 - Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor si
libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini,
prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orce fel este interzisa.
(3) Libertarea presei impica si libertatea de a infiinta publicatii.
(4) Nici o publicatie nu poate fi suprimata.
(5) Legea nu poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face
publica sursa finantarii.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata
particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi
de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la
descriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si
manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta
publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului
manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului
de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Delictele de presa se stabilesc
prin lege.
Art. 31 - Dreptul la informatie
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu
poate fi ingradit.
(2) Autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa
asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra
problemelor de interes national.
(3) Dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze masurile de protectie a
tinerilor sau siguranta nationala.
(4) Mijloacele de informare in masa, publice si private, sunt obligate sa
asigure informarea corecta a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio si de televiziune sunt autonome. Ele trebuie sa
garanteze grupurilor sociale si politice importante exercitarea dreptului la
antena. Organizarea acestor servicii si controlul parlamentar asupra
activitatii lor se reglementeaza prin lege organica.
Art. 32 - Dreptul la invatatura
(1) Dreptul la invatatura este asigurat prin invatamântul general obligatoriu,
prin invatamântul liceal si prin cel profesional, prin invatamântul superior,
precum si prin alte forme de instructie si perfectionare.
(2) Invatamântul de toate gradele se desfasoara in limba româna. In conditiile
legii, invatamântul se poate desfasura si intr-o limba de circulatie
internationala.
(3) Dreptul persoanelor apartinând minoritatilor nationale de a invata limba
lor materna si dreptul de a putea fi instruite in aceasta limba sunt garantate;
modalitatile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Invatamântul de stat este gratuit, potrivit legii.
(5) Institutiile de invatamânt, inclusiv cele particulare, se infiinteaza si
isi desfasoara activitatea in conditiile legii.
(6) Autonomia universitara este garantata.
(7) Statul asigura libertatea invatamântului religios, potrivit cerintelor
specifice fiecarui cult. In scolile de stat, invatamântul religios este
organizat si garantat prin lege.
Art. 33 - Dreptul la ocrotirea
sanatatii
(1) Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat.
(2) Statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii
publice.
(3) Organizarea asistentei medicale si a sistemului de asigurari sociale pentru
boala, accident, maternitate si recuperare, controlul exercitarii profesiilor
medicale si a activitatilor paramedicale, precum si alte masuri de protectie a
sanatatii fizice si mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
Art. 34 - Dreptul la vot
(1) Cetatenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, impliniti pâna in ziua
alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si
nici persoanele condamnate, prin hotarâre judecatoreasca definitiva, la
pierderea drepturilor electorale.
Art. 35 - Dreptul de a fi ales
(1) Au dreptul de a fi alesi cetatenii cu drept de vot care indeplinesc conditiile
prevazute in art. 16 alin. (3), daca nu le este interzisa asocierea in
partide politice, potrivit art. 37 alin.(3).
(2) Candidatii trebuie sa fi implinit, pâna in ziua alegerilor inclusiv, vârsta
de cel putin 23 de ani, pentru a fi alesi in Camera Deputatilor sau in organele
locale, si la vârsta de cel putin 35 de ani pentru a fi alesi in Senat sau in
functia de Presedinte al României.
Art. 36 - Libertatea intrunirilor
Mitingurile, demonstratiile, procesiunile, sau orice alte intruniri sunt libere
sau se pot organiza si desfasura numai in mod pasnic, fara nici un fel de arme.
Art. 37 - Dreptul de asociere
(1) Cetatenii se pot asocia liberi in partide politice, in sindicate si in alte
forme de asociere.
(2) Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor,
militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori
a suveranitatii, a integritatii sau a independentei României sunt
neconstitutionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale,
avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte
categorii de functionari publici stabilite prin lege organica.
(4) Asociatiile cu caracter secret sunt interzise.
Art. 38 - Munca si protectia sociala
a muncii
(1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei si alegerea
locului de munca sunt libere.
(2) Salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii. Masurile de protectie
privesc securitatea si igiena muncii, regimul de munca al femeilor si al
tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul saptamânal,
concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii grele, precum si alte
situatii specifice.
(3) Durata normala a zilei de lucru este, in medie, de cel mult 8 ore.
(4) La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii.
(5) Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul
obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate.
Art. 39 - Interzicerea muncii fortate
(1) Munca fortata este interzisa.
(2) Nu constituie munca fortata:
a) serviciul cu caracter militar sau activitatile desfasurate in locul acestuia
de cei care, potrivit legii, nu presteaza serviciul militar obligatoriu din
motive religioase;
b) munca unei persoane condamnate, prestata in conditii normale, in perioada de
detentie sau de libertate conditionata;
c) prestatiile impuse in situatia creata de calamitati ori de alt pericol,
precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege.
Art. 40 - Dreptul la greva
(1) Salariatii au dreptul la greva pentru apararea intereselor profesionale,
economice si sociale.
(2) Legea stabileste conditiile si limitele exercitarii acestui drept, precum
si garantiile necesare asigurarii serviciilor esentiale pentru societate.
Art. 41 - Protectia proprietatii
private
(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt
garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de
titular. Cetatenii straini si apatrizi nu pot dobandi dreptul de proprietate
asupra terenurilor.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica,
stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.
(4) Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi
subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi
proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor,
precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.
(5) Despagubirile prevazute in alineatele (3) si (4) se stabilesc de comun
acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, prin justitie.
(6) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia
mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si respectarea celorlalte
sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(7) Averea dobândita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al
dobândirii se prezuma.
(8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii
pot fi confiscate numai in conditiile legii.
Art. 42 - Dreptul la mostenire
Dreptul la mostenire este garantat.
Art. 43 - Nivelul de trai
(1) Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie
sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la
asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte
forme de asistenta sociala prevazute de lege.
Art. 44 - Familia
(1) Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe
egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura
cresterea, educatia si instruirea copiilor.
(2) Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei se
stabilesc prin lege. Casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa
casatoria civila.
(3) Copiii din afara casatoriei sunt egali in fata legii cu cei din casatorie.
Art. 45 - Protectia copiilor si
tinerilor
(1) Copiii si tinerii se bucura de un regim special de protectie si de
asistenta in realizarea drepturilor lor.
(2) Statul acorda alocatii de stat pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea
copilului bolnav ori handicapat. Alte forme de protectie sociala a copiilor si
a tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor in activitati care le-ar dauna
sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune in primejdie viata ori dezvoltarea
normala sunt interzise.
(4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati .
(5) Autoritatile publice au obligatia sa contribuie la asigurarea conditiilor
pentru participarea libera a tinerilor la viata politica, sociala, economica,
culturala si sportiva a tarii.
Art. 46 - Protectia persoanelor
handicapate
Persoanele handicapate se bucura de protectie speciala. Statul asigura
realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare,
de invatamânt, de instruire si de integrare sociala a handicapatilor, respectând
drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor.
Art. 47 - Dreptul de petitionare
(1) Cetatenii au dreptul sa se adreseze autoritatilor publice prin petitii
formulate numai in numele subsemnatilor.
(2) Organizatiile legal constituite au dreptul sa adreseze petitii exclusiv in
numele colectivelor pe care le reprezinta.
(3) Exercitarea dreptului de petitionare este scutita de taza.
(4) Autoritatile publice au obligatia sa raspunda la petitii in termenele si in
conditiile stabilite potrivit legii.
Art. 48 - Dreptul persoanei vatamate
de o autoritate publica
(1) Persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un
act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal al unei cereri,
este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului
si repararea pagubei.
(2) Conditiile si limitele exercitatii acestui drept se stabilesc prin lege
organica.
(3) Statul raspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate
prin erorile judiciare savârsite in procesele penale.
Art. 49 - Restrangerea exercitiului
unor drepturi sau al unor libertati
(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrâns numai prin
lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale,
a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor
cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei
calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o
si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.
CAPITOLUL
III
INDATORIRILE FUNDAMENTALE
Art. 50 - Fidelitatea fata de tara
(1) Fidelitatea fata de tara este sacra.
(2) Cetatenii carora le sunt incredintate, precum si militarii, raspund de
indeplinirea cu credinta a obligatiilor ce le revin si, in acest scop, vor
depune juramântul cerut de lege.
Art. 51 - Respectarea Constitutiei si
a legilor
Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.
Art. 52 - Apararea tarii
(1) Cetatenii au dreptul si obligatia sa apere România.
(2) Serviciul militar este obligatoriu pentru barbati, cetateni români, care au
indeplinit vârsta de 20 de ani, cu exceptia cazurilor prevazute de lege.
(3) Pentru pregatirea in cadrul serviciului militar activ, cetatenii pot fi
incorporati pâna la vârsta de 35 de ani.
Art. 53 - Contributii financiare
(1) Cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si prin taxe, la
cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor
fiscale.
(3) Oricare alte pretentii sunt interzise, in afara celor stabilite prin lege,
in situatii exceptionale.
Art. 54 - Exercitarea drepturilor si
a libertatilor
Cetatenii români, cetatenii straini si apatrizi trebuie sa-si exercite
drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara a incalca
drepturile si libertatile celorlalti.
CAPITOLUL IV
AVOCATUL POPORULUI
Art. 55 - Numirea si rolul
(1) Avocatul Poporului este numit de Senat, pe o durata de 4 ani, pentru
apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor. Organizarea si functionarea
institutiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organica.
(2) Avocatul Poporului nu poate indeplini nici o alta functie publica sau
privata.
Art. 56 - Raportul in fata
Parlamentului
Avocatul Poporului prezinta celor doua Camere ale Parlamentului rapoarte, anual
sau la cererea acestora. Rapoartele pot contine recomandari privind legislatia
sau masuri de alta natura, pentru ocrotirea drepturilor si libertatilor
cetatenilor.
TITLUL III
AUTORITATILE PUBLICE
CAPITOLUL I
PARLAMENTUL
Sectiunea I
Organizare si functionare
Art. 58 - Rolul si structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica
autoritate legiuitoare a tarii.
(2) Parlamentul este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat.
Art. 59 - Alegerea Camerelor
(1) Camera Deputatilor si Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct,
secret si liber exprimat, potrivit legii electorale.
(2) Organizatiile cetatenilor apartinând minoritatilor nationale, care nu
intrunesc in alegeri numarul de voturi pentru a fi reprezentate in parlament au
dreptul la câte un loc de deputat, in conditiile legii electorale. Cetatenii
unei minoritati nationale pot fi reprezentati numai de o singura organizatie.
(3) Numarul deputatilor si al senatorilor se stabileste prin legea electorala,
in raport cu populatia tarii.
Art. 60 - Durata mandatului
(1) Camera Deputatilor si Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care
porte fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa.
(2) Alegerile pentru Camera Deputatilor si pentru Senat se desfasoara in cel
mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(3) Parlamentul nou ales se intruneste, la convocarea Presedintelui României in
cel mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungeste pâna la intrunirea legala a noului
Parlament. In aceasta perioada nu poate fi revizuita Constitutia si nu pot fi
adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative inscrise pe ordinea de zi a
Parlamentului precedent isi continua procedura in noul Parlament.
Art. 61 - Organizarea interna
(1) Organizarea si functionarea fiecarei Camere se stabilesc prin regulament
propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevazute in bugetele aprobate
de acestea.
(2) Fiecare Camera isi alege un birou permanent. Presedintele Camerei Deputatilor
si Presedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalti
membri ai birourilor permanente sunt alesi la inceputul fiecarei sesiuni.
Membrii birourilor permanente pot fi revocati inainte de expirarea mandatului.
(3) Deputatii si senatorii se pot organiza in grupuri parlamentare, potrivit
regulamentului fiecarei Camere.
(4) Fiecare Camera isi constituie comisii permanente si poate institui comisii
de ancheta sau alte comisii speciale. Camerele isi pot constitui comisii
comune.
(5) Birourile permanente si comisiile parlamentare se alcatuiesc potrivit
configuratiei politice a fiecarei Camere.
Art. 62 - Sedinte comune
(1) Camera Deputatilor si Senatul lucreaza in sedinte separate si in sedinte
comune. In sedintele comune, lucrarile se desfasoara potrivit unui regulament
adoptat cu votul majoritatii deputatilor se senatorilor.
(2) Camerele se intalnesc la sedinte comune pentru:
a) primirea mesajului Presedintelui României;
b) aprobarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat;
c) declararea mobilizarii generale sau partiale;
d) declararea starii de razboi;
e) suspendarea sau incetarea ostilitatilor militare;
f) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii si ale Curtii
de Conturi;
g) numirea, la propunerea Presedintelui României, a directorului Serviciului
Român de Informatii si exercitarea controlului asupra activitatii asupra
acestui serviciu;
h) indeplinirea lator atributii care, potrivit Constitutiei sau regulamentului
se exercita in sedinte comune.
Art. 63 - Sesiuni
(1) Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc in 2 sesiuni ordinare pe an.
Prima sesiune incepe in luna februarie si nu poate depasi sfârsitul lunii
iunie. A doua sesiune incepe in luna septembrie si nu poate depasi sfârsitul
lunii decembrie.
(2) Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc si in sesiuni extraordinare, la
cererea Presedintelui României, a biroului permanent al fiecarei Camere ori a
cel putin o treime din numarul deputatilor sau al senatorilor.
(3) Convocarea Camerelor se face de presedintii acestora.
Art. 64 - Actele juridice si cvorumul
legal
Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarâri si motiuni, in prezenta
majoritatii membrilor.
Art. 65 - Caracterul public al
sedintelor
(1) Sedintele celor doua Camere sunt publice.
(2) Camerele pot hotarâ ca anumite sedinte sa fie secrete.
Sectiunea a
2-a
Statutul deputatilor si al senatorilor
Art. 66 - Mandatul reprezentativ
(1) In exercitarea mandatului, deputatii se senatorii sunt in serviciul
poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.
Art. 67 - Mandatul deputatilor si al senatorilor
(1) Deputatii si senatorii intra in exercitiul mandatului la data
intrunirii legale a Camerei din care fac parte sub conditia validarii.
(2) Calitatea de deputat sau de senator inceteaza la data intrunirii
legale a Camerelor nou alese sau in caz de demisie, de pierdere a drepturilor
electorale, de incompatibilitate ori de deces.
Art. 68 - Incompatibilitati
(1) Numeni nu poate fi, in acelasi timp, deputat si senator.
(2) Calitatea de deputat sau senator este incompatibila cu exercitarea
oricarei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de membru al
Guvernului.
(3) Alte incompatibilitati se stabilesc prin lege organica.
Art. 69 - Imunitatea parlamentara
(1) Deputatul sau senatorul nu poate fi retinut, arestat, perchezitionat
sau trimis in judecata, penala ori contraventionala, fara incuviintarea Camerei
din care face parte, dupa ascultarea sa. Competenta de judecata apartine Curtii
Supreme de Justitie.
(2) In caz de infractiune flagranta, deputatul sau senatorul poate fi
retinut si supus perchezitiei. Ministrul justitiei va informa neântarziat pe
presedintele Camerei asupra retinerii si a perchezitiei. In cazul in care
Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat
revocarea acestei masuri.
Art. 70 - Independenta opiniilor
Deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru
voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului.
Art. 71 - Indemnizatia si celelalte drepturi
Deputatii si senatorii primesc o indemnizatie lunara. Cuantumul
indemnizatiei si celelalte drepturi se stabilesc prin lege.
Sectiunea a
3-a
Legiferarea
Art. 72 - Categorii de legi
(1) Parlamentul adopta legi constitutionale, legi organice si legi
ordinare.
(2) Legile constitutionale sunt cele de revizuire a Constitutiei.
(3) Prin lege organica se reglementeaza:
a) sistemul electoral;
b) organizarea si functionarea partidelor politice;
c) organizarea si desfasurarea referendumului;
d) organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii;
e) regimul starii de asediu si al celei de urgenta;
f) infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora;
g) acordarea amnistiei sau a gratierii colective;
h) organizarea si functionarea Consiliului Suprem al Magistraturii, a
instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi;
i) statutul functionarilor publici;
j) contenciosul administrativ;
k) regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii;
l) regimul general privind raporturile de munca sindicale si protectia
sociala;
m) organizarea generala a invatamântului;
n) regimul general al cultelor;
o) organizarea administratiei locale, a teritoriului, precum si regimul
general privind autonomia locala;
p) modul de stabilire a zonei economice exclusive;
r) celelalte domenii pentru care, in Constitutie, se prevede adoptarea
de legi organice.
Art. 73 - Initiativa legislativa
(1) Initiativa legislativa apartine Guvernului, deputatilor,
senatorilor, precum si unui mumar de cel putin 250.000 de cetateni cu drept de
vot. Cetatenii care isi manifesta dreptul la initiativa legislaltiva trebuie sa
provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar in fiecare din aceste
judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin 10.000
de semnaturi in sprijinul acestei initiative.
(2) Nu pot face obiectul initiativei legislative a cetatenilor
problemele fiscale, cele cu caracter international, amnistia si gratierea.
(3) Guvernul isi exercita initiativa legislativa prin trimiterea
proiectului de lege catre una dintre Camere.
(4) Deputatii, senatorii si cetatenii care exercita dreptul la
initiativa legislativa pot prezenta propuneri legislative numai in forma ceruta
pentru proiectele de legi.
(5) Propunerile legislative se supun intâi adoptarii in Camera in care
au fost prezentate.
Art. 74 - Adoptarea legilor si a hotarârilor
(1) Legile organice si hotarârile privind regulamentele Camerelor se
adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere.
(2) Legile ordinare si hotarârile se adopta cu votul majoritatii
membrilor prezenti din fiecare Camera.
(3) La cererea Guvernului sau din proprie initiativa, Parlamentul poate
adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedura de urgenta,
stabilita potrivit regulamentului fiecarei Camere.
Art. 75 - Trimiterea proiectelor de legi si a
propunerilor legislative de la o Camera la cealalta
Proiectele de legi sau propunerile legislative adoptate de una din
Camere se trimit celeilalte Camere a Parlamentului. Daca aceasta din urma
respinge proiectul de lege sau propunerea legislativa, ele se trimit pentru o
noua dezbatere, Camerei care le-a adoptat. O noua respingere este definitiva.
Art. 76 - Medierea
(1) Daca una dintre Camere adopta un proiect de lege sau o propunere
legislativa intr-o redactare diferita de cea adoptata de cealalta Camera,
presedintii Camerelor vor initia, prin intermediul unei comisii paritare,
procedura de mediere.
(2) In cazul in care comisia nu ajunge la un acord sau daca una din
Camere nu aproba raportul comisiei de mediere, textele aflate in divergenta se
supun dezbaterii Camerei Deputatilor si Senatului, in sedinta comuna, care vor
adopta textul definitiv cu votul majoritatii prevazute la art. 74 alineatele
(1) sau (2).
Art. 77 - Promulgarea legii
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Parlamentului României.
Promulgarea legii se face in termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Inainte de promulgare, Presedintele poate cere Parlamentului, o singura
data, reexaminarea legii.
(3) Daca Presedintele a cerut reexaminarea legii ori daca s-a cerut
verificarea constitutionalitatii ei, promulgarea legii se face in cel mult 10
zile de la primirea legii adoptate dupa reexaminare sau de la primirea deciziei
Curtii Constitutionale, prin care i s-a confirmat constitutionalitatea.
Art. 78 - Intrarea in vigoare a legii
Legea se publica in Monitorul Oficial al României si intra in vigoare la
data publicarii sau la data prevazuta in textul ei.
Art. 79 - Consiliul Legislativ
(1) Consiliul Legislativ este un organ consultativ de specialitate al
Parlamentului, care avizeaza proiectele de acte normative in vederea
sistematizarii, unificarii si coordonarii intregii legislatii. El tine evidenta
oficiala a legislatiei României.
(2) Infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Legislativ se
stabilesc prin lege organica.
CAPITOLUL II
PRESEDINTELE ROMANIEI
Art. 80 - Rolul Presedintelui
(1) Presedintele României reprezinta statul Român si este garantul independentei
nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.
(2) Presedintele României vegheaza la respectarea Constitutiei si la
buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita
functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.
Art. 81 - Alegerea Presedintelui
(1) Presedintele României este ales prin vot universal, egal, direct,
secret si liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a intrunit, in primul tur de
scrutin, majoritatea de voturi ale alegatorilor inscrisi in listele electorale.
(3) In cazul in care nici unul dintre candidati nu au intrunit aceasta
majoritate, se organizeaza al doilea tur de scrutin, intre primii doi candidati
stabiliti in ordinea numarului de voturi obtinute in primul tur. Este declarat
ales candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi.
(4) Nici o persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al României
decât pentru cel mult doua mandate. Acestea pot fi si succesive.
Art. 82 - Validarea mandatului si depunerea
juramântului
(1) Rezultatul alegerilor pentru functia de presedinte al României este
validat de Curtea Constitutionala.
(2) Candidatul a carei alegere a fost validata depune in fata Camerei
Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, urmatorul juramânt:
"Jur sa-mi daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea
spirituala si materiala a poporului român, sa respect Constitutia si legile
tarii, sa apar democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale
cetatenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala
a României. Asa sa ne ajute Dumnezeu !"
Art. 83 - Durata mandatului
(1) Mandatul Presedintelui României este de 4 ani si se exercita de la
data depunerii juramântului.
(2) Presedintele României isi exercita mandatul pâna la depunerea
juramântului de Presedintele nou ales.
(3) Mandatul Presedintelui României poate fi prelungit, prin lege
organica, in caz de razboi sau catastrofa.
Art. 84 - Incompatibilitati si imunitati
(1) In timpul madatului, Presedintele României nu poate fi membru al
unui partid si nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata.
(2) Presedintele României se bucura de imunitate. Prevederile art. 70 se
aplica in mod corespunzator.
(3) Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot hotarâ punerea
sub acuzare a Presedintelui României pentru inalta tradare, cu votul a cel
putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor. Competenta de
judecata apartine Curtii Supreme de Justitie, in conditiile legii. Presedintele
este demis de drept la data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare.
Art. 85 - Numirea Guvernului
(1) - Presedintele României desemneaza un candidat pentru functia de
prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de incredere acordat de
Parlament.
(2) In caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului,
Presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri
ai Guvernului.
Art. 86 - Consultarea Guvernului
Presedintele României poate consulta Guvernul cu privire la problemele
urgente si de importanta deosebita.
Art. 87 - Participarea la sedintele Guvernului
(1) Presedintele României poate lua parte la sedintele Guvernului in
care se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea
tarii, asigurarea ordinii publice si, la cererea primului-ministru, in alte
situatii.
(2) Presedintele României prezideaza sedintele Guvernului la care
participa.
Art. 88 - Mesaje
Presedintele României adreseaza Parlamentului mesaje cu privire la
principalele probleme politice ale natiunii.
Art. 89 - Dizolvarea Parlamentului
(1) Dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor
grupurilor parlamentare, Presedintele României poate sa dizolve Parlamentul,
daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in
termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel
putin doua solicitari de investitura.
(2) In cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singura data.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat in ultimele 6 luni ale mandatului
Presedintelui României si nici in timpul starii de asediu sau al starii de
urgenta.
Art. 90 - Referendumul
Presedintele României, dupa consultarea Parlamentului, poate cere
poporului sa-si exprime, prin referendum, vointa cu privire la problemele de
interes national.
Art. 91 - Atributii in domeniul politicii externe
(1) Presedintele incheie tratate internationale in numele României,
negociate de Guvern, si le supune spre ratificare Parlamentului, in termen de
60 de zile.
(2) Presedintele, la propunerea Guvernului, acrediteaza si recheama
reprezentantii diplomatici ai României si aproba infiintarea, desfiintarea sau
schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentantii diplomatici ai altor state sunt acreditati pe lânga
Presedintele României.
Art. 92 - Atributii in domeniul apararii
(1) Presedintele României este comandantul fortelor armate si
indeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului,
mobilizarea generala sau partiala a fortelor armate. Numai in cazuri
exceptionale, hotararea Presedintelui se supune ulterior aprobarii
Parlamentului, in cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) In caz de agresiune armata indreptata impotriva tarii, Presedintele
României ia masuri pentru respingerea agresiunii si le aduce neintarziat la
cunostinta Parlamentului, printr-un mesaj. Daca Parlamentul nu se afla in
sesiune, el se convoaca de drept in 24 de ore de la declansarea agresiunii.
Art. 93 - Masuri exceptionale
(1) Presedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu
sau starea de urgenta, in intreaga tara sau in unele localitati, si solicita
Parlamentului incuviintarea masurii adoptate, in cel mult 5 zile de la luarea
acesteia.
(2) Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in
cel mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta
si functioneaza pe toata durata acestora.
Art. 94 - Alte atributii
Presedintele României indeplineste si urmatoarele atributii:
a) confera decoratii si titluri de onoare;
b) acorda gradele de maresal, de general si de amiral;
c) numeste in functii publice, in conditiile prevazute de lege;
d) acorda gratierea individuala.
Art. 95 - Suspendarea din functie
(1) In cazul savârsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile
Constitutiei, Presedintele României poate fi suspendat din functie de Camera
Deputatilor si de Senat in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si
senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate da
Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa.
(2) Propunerea de suspendare din functie poate fi initiata de cel putin
o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce, naântarziat, la
cunostinta Presedintelui.
(3) Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, in cel mult
30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea Presedintelui.
Art. 96 - Vacanta functiei
(1) Vacanta functiei de Presedinte al României intervine in caz de
demisie, de demitere din functie, de imposibilitate definitiva a exercitarii
atributiilor sau de deces.
(2) In termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanta
functiei de Presedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou
Presedinte.
Art. 97 - Interimatul functiei
(1) Daca functia de Presedinte devine vacanta ori daca Presedintele este
suspendat din functie sau daca se afla in imposibilitate temporara de a-si
exercita atributiile, interimatul se asigura, in ordine, de presedintele
Senatului sau de presedintele Camerei Deputatilor.
(2) Atributiile prevazute la articolele 88 - 90 pot fi exercitate pe
durata interimatului functiei prezidentiale.
Art. 98 - Raspunderea presedintelui interimar
Daca persoana care asigura interimatul functiei de Presedinte al
României savârseste fapte grave, prin care se incalca prevederile Constitutiei,
se aplica articolul 95 si articolul 97.
Art. 99 - Actele Presedintelui
(1) In exercitarea atributiilor sale, Presedintele României emite
decrete care se publica in Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage
inexistenta decretului.
(2) Decretele emise de Presedintele României in exercitarea atributiilor
sale prevazute in articolul 91 alineatele (1) si (2), articolul 92 alineatele
(2) si (3), articolul 93 alineatul (1) si articolul 94 literele a), b) si d) se
contrasemneaza de primul-ministru.
Art. 100 - Indemnizatia si celelalte drepturi
Indemnizatia si celelalte drepturi ale Presedintelui României se
stabilesc prin lege.
CAPITOLUL
III
GUVERNUL
Art. 101 - Rolul si structura
(1) Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de
Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita
conducerea generala a administratiei publice.
(2) In indeplinirea atributiilor sale, Guvernul coopereaza cu
organismele sociale interesate.
(3) Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri
stabiliti prin lege organica.
Art. 102 - Investitura
(1) Presedintele României desemneaza un candidat pentru functia de
prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in
Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate
in Parlament.
(2) Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10
zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului si
a intregii liste a Guvernului.
(3) Programul si lista Guvernului se dezbat in Camera Deputatilor si de
Senat, in sedinta comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul
majoritatii deputatilor si senatorilor.
Art. 103 - Juramântul de credinta
(1) Primul-ministru, ministri si ceilalti membri ai Guvernului vor
depune individual, in fata Presedintelui României, juramântul de la articolul
82.
(2) Guvernul in intregul sau si fiecare membru in parte isi exercita
mandatul, incepând de la data depunerii juramântului.
Art. 104 - Incompatibilitati
(1) Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu exercitarea
altei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau de
senator. De asemenea, ea este incompatibila cu exercitarea unei functii de
reprezentare profesionala salarizata in cadrul organizatiilor cu scop
comercial.
(2) Alte incompatibilitati se stabilesc prin lege organica.
Art. 105 - Incetarea functiei de membru al Guvernului
Functia de membru al Guvernului inceteaza in urma demisiei, a revocarii,
a pierderii drepturilor electorale, a starii de incompatibilitate, a decesului,
precum si in alte cazuri prevazute de lege.
Art. 106 - Primul-ministru
(1) Primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea
membrilor acestuia, respectând atributiile ce le revin. De asemenea, prezinta
Camerei Deputatilor sau Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica
Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
(2) Daca primul-ministru se afla intr-una din situatiile prevazute la
articolul 105 sau este in imposibilitate de a-si exercita atributiile,
Presedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru
intermediar, pentru a indeplini atributiile primului-ministru, pâna la formarea
noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilitatii exercitarii
atributiilor, inceteaza daca primul-ministru isi reia activitatea in Guvern.
(3) Prevederile alineatului (2) se aplica in mod corespunzator si
celorlalti membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o
perioada de cel mult 45 de zile.
Art. 107 - Actele Guvernului
(1) Guvernul adopta hotarâri si ordonante.
(2) Hotarârile se emit pentru organizarea executarii legilor.
(3) Ordonantele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in
limitele si in conditiile prevazute de aceasta.
(4) Hotarârile si ordonantele adoptate de Guvern se semneaza de
primul-ministru, se contrasemneaza de ministrii care au obligatia punerii lor
in executare si se publica in Monitorul Oficial al României. Nepublicarea
atrage inexistenta hotarârii sau ordonantei. Hotarârile care au caracter
militar se comunica numai institutiilor interesate.
Art. 108 - Raspunderea membrilor Guvernului
(1) Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru
intreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului raspunde politic solidar
cu ceilalti membri pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia.
(2) Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele României au
dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele
savârsite in exercitiul functiei lor. Daca s-a cerut urmarirea penala,
Presedintele României poate dispune suspendarea acestora din functie.
Trimiterea in judecata a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din
functie. Competenta de judecata apartine Curtii Supreme de Justitie.
(3) Cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului
sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministeriala.
Art. 109 - Incetarea mandatului
(1) Guvernul isi exercita mandatul pâna la data validarii alegerilor
parlamentare generale.
(2) Guvernul este demis la data retragerii de Parlament a increderii
acordate sau daca primul-ministru se afla intr-una din situatiile prevazute la
articolul 105 ori este in imposibilitatea de a-si exercita atributiile mai mult
de 45 de zile.
(3) In situatiile prevazute la alineatul (2) sunt aplicabile prevederile
articolului 102.
(4) Guvernul al carui mandat a incetat potrivit alineatelor (1) si (2)
indeplineste numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice pâna
la depunerea juramântului de membrii noului Guvern.
CAPITOLUL IV
RAPORTURILE PARLAMENTULUI CU GUVERNUL
Art. 110 - Informarea Parlamentului
(1) Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice, in cadrul
controlului parlamentar al activitatii lor, sunt obligate sa prezinte
informatiile si documentele cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau de comisiile
parlamentare, prin intermediul presedintilor acestora. In cazul in care o
initiativa legislativa implica modificarea prevederilor bugetului de stat sau a
bugetului asigurarilor sociale de stat, solicitarea informarii este
obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrarile Parlamentului. Daca li se
solicita prezenta, participarea lor este obligatorie.
Art. 111 - Intrebari si interpelari
(1) Guvernul si fiecare dintre membrii sai sunt obligati sa raspunda la
intrebarile sau la interpelarile formulate de deputati sau de senatori.
(2) Camera Deputatilor sau Senatul poate adopta o motiune prin care
sa-si exprime pozitia cu privire la problema ce a facut obiectul interpelarii.
Art. 112 - Motiunea de cenzura
(1) Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot retrage
increderea acordata Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul
majoritatii deputatilor si senatorilor.
(2) Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din
numarul total al deputatilor si senatorilor si se comunica Guvernului la data
depunerii.
(3) Motiunea de cenzura se dezbate dupa 3 zile de la data când a fost
prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere.
(4) Daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii
care au semnato-o nu mai pot initia, in aceeasi sesiune, o noua motiune de
cenzura, cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza raspunderea
potrivit articolului 113.
Art. 113 - Angajarea raspunderii Guvernului
(1) Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si
a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de
politica generala sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de 3
zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a
proiectului de lege, a fost votata in conditiile articolului 112.
(3) Daca Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de
lege prezentat se considera adoptat, iar programul sau declaratia de politica
generala devine obligatorie pentru Guvern.
(4) In cazul in care Presedintele României cere reexaminarea legii
adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face in sedinta
comuna a celor doua Camere.
Art. 114 - Delegarea legislativa
(1) Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului
pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, in mod obligatoriu, domeniul si data
pâna la care se pot emite ordonante.
(3) Daca legea de abilitare o cere, ordonantele se supun aprobarii
Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pâna la implinirea termenului
de abilitare. Nerespectarea termenului atrage incetarea efectelor ordonantei.
(4) In cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgenta.
Acestea intra in vigoare numai dupa depunerea lor spre aprobare la Parlament.
Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca in mod obligatoriu.
(5) Aprobarea sau respingerea ordonantelor se face printr-o lege in care
vor fi cuprinse si ordonantele ale caror efecte au incetat potrivit alineatului
(3).
CAPITOLUL V
ADMINISTRATIA PUBLICA
Art. 115 - Structura
(1) Ministerele se organizeaza numai in subordinea Guvernului.
(2) Alte organe de specialitate se pot organiza in subordinea Guvernului
ori a ministerelor ca autoritati administrative autonome.
Art. 116 - Infiintarea
(1) Ministerele de infiinteaza, se organizeaza si functioneaza potrivit
legii. Guvernul si ministerele, cu avizul Curtii de Conturi, pot infiinta organe
de specialitate, in subordinea lor, numai daca legea le recunoaste aceasta
competenta.
(2) Autoritati administrative autonome se pot infiinta prin lege
organica.
Art. 117 - Fortele armate
(1) Armata este subordonata exclusiv vointei poporului pentru garantarea
suveranitatii, a independentei si a unitatii statului, a integritatii
teritoriale a tarii si a democratiei constitutionale.
(2) Structura sistemului national de aparare, organizarea armatei,
pregatirea populatiei, a economiei si a teritoriului pentru aparare, precum si
statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organica.
(3) Prevederile alineatelor (1) si (2) se aplica, in mod corespunzator,
politiei si serviciilor de informatii ale statului, precum si celorlalte
componente ale fortelor armate.
(4) Organizarea de activitati militare sau paramilitare in afara unei
autoritati statale este interzisa.
(5) Pe teritoriul României nu pot intra sau trece trupe straine decât in
conditiile stabilite de lege.
Art. 118 - Consiliul Suprem de Aparare a Tarii
(1) Consiliul Suprem de Aparare a Tarii organizeaza si coordoneaza
unitar activitatile care privesc apararea tarii si siguranta nationala.
Sectiunea a
2-a
Administratia publica locala
Art. 119 - Principii de baza
Administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se
intemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii
serviciilor publice.
Art. 120 - Autoritati comunale si orasenesti
(1) Autoritatile administratiei publice, prin care se realizeaza
autonomia locala in comune si in orase, sunt consiliile locale alese si
primarii alesi, in conditiile legii.
(2) Consiliile locale si primarii functioneaza, in conditiile legii, ca
autoritati administrative autonome si rezolva treburile publice din comune si
din orase.
(3) Autoritatile prevazute la alineatul (1) se pot constitui si in
subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.
Art. 121 - Consiliul judetean
(1) Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice pentru
coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea
realizarii serviciilor publice de interes judetean.
(2) Consiliul judetean este ales si functioneaza in conditiile legii.
Art. 122 - Prefectul
(1) Guvernul numeste câte un prefect in fiecare judet si in municipiul
Bucuresti.
(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local si conduce
serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe
centrale, din unitatile administrativ-teritoriale.
(3) Atributiile prefectului se stabilesc potrivit legii.
(4) Prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios
administrativ, un act al consiliului judetean, al celui local sau al
primarului, in cazul in care considera actul ilegal. Actul atacat este
suspendat de drept.
CAPITOLUL VI
AUTORITATEA JUDECATOREASCA
Sectiunea 1
Instantele judecatoresti
Art. 123 - Infaptuirea justitiei
(l) Justitia se infaptuieste in numele legii.
(2) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.
Art. 124 - Statutul judecatorilor
(1) Judecatorii numiti de presedintele României sunt inviolabili,
potrivit legii. Presedintele ca si ceilalti judecatori ai Curtii Supreme de
Justitie sunt numiti pe o perioada de 6 ani. Ei pot fi reânvestiti in
functie.Promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor pot fi dispuse
numai de Consiliul Superior al Magistraturii, in conditiile legii.
(2) Functia de judecator este incomparabila cu orice alta functie
publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamântul
superior.
Art. 125 - Instantele judecatoresti
(1) Justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin
celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.
(2) Este interzisa infiintarea de instante extraordinare.
(3) Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege.
Art. 126 - Caracterul public al dezbaterilor
Sedintele de judecata sunt publice, afara de cazurile prevazute de lege.
Art. 127 - Dreptul la interpret
(1) Procedura judiciara se desfasoara in limba româna.
(2) Cetatenii apartinând minoritatilor nationale, precum si persoanele
care nu inteleg sau nu vorbesc limba româna au dreptul de a lua la cunostinta
de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune
concluzii, prin interpret; in procesele penale acest drept este asigurat in mod
gratuit.
Art. 128 - Folosirea cailor de atac
Impotriva hotarârilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul
Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii.
Art 129 - Politia instantelor
Instantele judecatoresti dispun de politia pusa in serviciul lor.
Sectiunea a
2-a
Ministerul Public
Art. 130 - Rolul Ministerului Public
(1) In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele
generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si
libertatile cetatenilor.
(2) Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori
constituiti in parchete, in conditiile legii.
Art. 131 - Statutul de procuror
(1) Procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului
legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea
ministrului justitiei.
(2) Functia de procuror este incomparabila cu orice alta functie publica
sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamântul superior.
Sectiunea a
3-a
Consiliul Superior al Magistraturii
Art. 132 - Componenta
Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din magistrati alesi,
pentru o durata de 4 ani, de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna.
Art. 133 - Atributii
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui României
numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor
stagiari, in conditiile legii. In acest caz, lucrarile sunt prezidate, fara
drept de vot, de ministrul justitiei.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de consiliu
de disciplina al judecatorilor. In acest caz, lucrarile sunt prezidate de
Presedintele Curtii Supreme de Justitie.
TITLUL IV
ECONOMIA SI FINANTELE PUBLICE
Art. 134 - Economia
(1) Economia României este o economie de piata.
(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;
b) protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara
si valutara;
c) stimularea cercetarii stiintifice nationale;
d) exploatarea resurselor naturale, in concordanta cu interesul
national;
e) refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea
echilibrului ecologic;
f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii.
Art. 135 - Proprietatea
(1) Statul ocroteste proprietatea
(2) Proprietatea este publica sau privata.
(3) Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor
administrativ-teritoriale.
(4) Bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie,
spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi
folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale
zonei economice ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de
lege, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
(5) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii,
ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau
pot fi concesionate ori inchiriate.
(6) Proprietatea privata este, in conditiile legii, inviolabila.
Art. 136 - Sistemul financiar
(1) Formarea, administrarea, intrebuintarea si controlul resurselor
financiare ale statului, ale unitatilor administrativ-teritoriale si ale
institutiilor publice sunt reglementate prin lege.
(2) Moneda nationala este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul.
Art. 137 - Bugetul public national
(1) Bugetul public national cuprinde bugetul de stat, bugetul
asigurarilor sociale de stat si bugetele locale ale comunelor, ale oraselor si
ale judetelor.
(2) Guvernul elaboreaza anual proiectul bugetului de stat si pe cel al
asigurarilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobarii
Parlamentului.
(3) Daca legea bugetului de stat si legea bugetului asigurarilor sociale
de stat nu au fost adoptate cu cel putin 3 zile inainte de expirarea
exercitiului bugetar, se aplica in continuare bugetul de stat si bugetul
asigurarilor sociale de stat ale anului precedent, pâna la adoptarea noilor
bugete.
(4) Bugetele locale se elaboreaza , se aproba si se executa in
conditiile legii.
(5) Nici o cheltuiala bugetara nu poate fi aprobata fara stabilirea
sursei de finantare.
Art. 138 - Impozite, taxe
(1) Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si
ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
(2) Impozitele si taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau
judetene, in limitele sau in conditiile legii.
Art. 139 - Curtea de Conturi
(1) Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de
administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale
sectorului public. In conditiile legii, Curtea exercita si atributii
jurisdictionale.
(2) Curtea de Conturi prezinta anual Parlamentului un raport asupra conturilor
de gestiune ale bugetului public national din exercitiul bugetar expirat,
cuprinzând si neregulile constatate.
(3) La cererea Camerei Deputatilor sau a Senatului, Curtea de Conturi
controleaza modul de gestionare a resurselor publice si raporteaza despre cele
constatate.
(4) Membrii Curtii de Conturi, numiti de Parlament, sunt independenti si
inamovibili, potrivit legii. Ei sunt supusi incompatibilitatilor prevazute de
lege pentru judecatori.
TITLUL V
CURTEA CONSTITUTIONALA
Art. 140 - Structura
(1) Curtea Constitutionala se compune din noua judecatori, numiti pentru
un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit.
(2) Trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si
trei de Presedintele României.
(3) Judecatorii Curtii Constitutionale aleg, prin vot secret,
presedintele acesteia, pentru o perioada de 3 ani.
(4) Curtea Constitutionala se innoieste cu o treime din judecatorii ei,
din 3 in 3 ani, in conditiile prevazute de legea organica a Curtii.
Art. 141 - Conditii pentru numire
Judecatorii Curtii Consitutionale trebuie sa aiba pregatire juridica
superioara, inalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 18 ani in
activitatea juridica sau in invatamântul juridic superior.
Art. 142 - Incompatibilitati
Functia de judecator al Curtii Constitutionale este incompatibila cu
oricare alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din
invatamântul juridic superior.
Art. 143 - Independenta si inamovibilitatea
Judecatorii Curtii Constitutionale sunt independenti in exercitarea
mandatului lor si inamovibili pe durata acestuia.
Art. 144 - Atributii
Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii:
a) se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de
promulgarea acestora, la sesizarea Presedintelui României, a unuia dintre
presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Curtii Supreme de Justitie, a
unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori, precum
si, din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei;
b) se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului,
la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup
parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de
senatori;
c) hotaraste asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor
judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor;
d) vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui
României si confirma rezultatele sufragiului;
e) constata existenta imprejurarilor care justifica interimatul in
exercitarea functiei de Presedinte al României si comunica cele constatate
Parlamentului si Guvernului;
f) da aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din functie a
Presedintelui României;
g) vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea
referendumului si confirma rezultatele acestuia;
h) verifica indeplinirea conditiilor pentru exercitarea initiativei
legislative de catre cetateni;
i) hotaraste asupra contestatiilor care au ca obiect
constitutionalitatea unui partid politic.
Art. 145 - Deciziile Curtii Constitutionale
(1) In cazurile de neconstitutionalitate constatate potrivit articolului
144 literele a) si b), legea sau regulamentul se trimite spre reexaminare. Daca
legea este adoptata in aceeasi forma, cu o majoritate de cel putin doua treimi
din numarul membrilor fiecarei Camere, obiectia de neconstitutionalitate este
inlaturata, iar promulgarea devine obligatorie.
(2) Deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii si au putere numai
pentru viitor. Ele se publica in Monitorul Oficial al României.
TITLUL VI
REVIZUIREA CONSTITUTIEI
Art. 146 - Initiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele României
la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al
senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.
(2) Cetatenii care initiaza revizuirea Constitutiei trebuie sa provina
din cel putin jumatate din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa
fie inregistrate cel putin 20.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative.
Art. 147 - Procedura de revizuire
(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptata de Camera
Deputatilor si de Senat, cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul
membrilor fiecarei Camere.
(2) Daca prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera
Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, hotarasc cu votul a cel putin trei
patrimi din numarul deputatilor si senatorilor.
(3) Revizuirea este definitiva dupa aprobarea ei prin referendum,
organizat in cel mult 30 de zile de la data adoptarii proiectului sau a
propunerii de revizuire.
Art. 148 - Limitele revizuirii
(1) Dispozitiile prezentei Constitutii privind caracterul national,
independent, unitar si indivizibil al statului român, forma republicana de
guvernamânt, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul
politic si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi facuta daca are ca
rezultat suprimarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor
sau a garantilor acestora.
(3) Constitutia nu poate fi revizuita pe durata starii de asediu sau a
starii de urgenta si nici in timp de razboi.
TITLUL VII
DISPOZITII FINALE SI TRANZITORII
Art. 149 - Intrarea in vigoare
Prezenta Constitutie intra in vigoare la data aprobarii ei prin
referendum. La aceeasi data, Constitutia din 21 august 1965 este si ramane in
intregime abrogata.
Art. 150 - Conflictul temporal de legi
(1) Legile si toate celelalte acte normative ramân in vigoare, in masura
in care ele nu contravin prezentei Constitutii.
(2) Consiliul legislativ, in termen de 12 luni de la data intrarii in
vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislatiei cu
prezenta Constitutie si va face Parlamentului sau, dupa caz, Guvernului,
propuneri corespunzatoare.
Art. 151 - Institutiile existente
(1) Institutiile republicii, existente la data intrarii in vigoare a
prezentei Constitutii, ramân in functiune pâna la constituirea celor noi.
(2) Noua Curte Suprema de Justitie va fi numita, in conditiile legii, de
Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, la propunerea Presedintelui
României, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei
Constitutii.
Art. 152 - Institutiile viitoare
(1) In termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a Constitutiei,
se infiinteaza Curtea Constitutionala si Curtea de Conturi.
(2) Judecatorii primei Curti Constitutionale sunt numiti pe o perioada
de 3, de 6 si, respectiv, de 9 ani. Presedintele României, Camera Deputatilor
si Senatul desemneaza câte un judecator pentru fiecare perioada.